Energia cinetica
Se numeşte energie cinetică sau energie de mişcare a unui corp de masă m, aflat în mişcare de translaţie cu viteza 
în raport cu un sistem de referinţă inerţial, mărimea fizică scalară Ec definită de relaţia:
Se numeşte energie cinetică sau energie de mişcare a unui corp de masă m, aflat în mişcare de translaţie cu viteza în raport cu un sistem de referinţă inerţial, mărimea fizică scalară Ec definită de relaţia:
Telescopul este un instrument optic care permite observarea obiectelor îndepărtate şi neclare ca şi cum ar fi mult mai luminoase şi mai apropiate de observator. Telescoapele sunt folosite în astronomie pentru observarea corpurilor cereşti îndepărtate.
Pentru sute de ani , telescoapele au fost singurele instrumente
folosite pentru observarea planetelor şi a galaxiilor. Chiar şi azi navetele cosmice pot ajunge doar vecinii noştri apropiaţi din sistemul nostru solar , oamenii de ştiinţă continuând să se bazeze pe telescop în studierea stelelor , nebuloaselor şi galaxiilor aflate la mare distanţă .
Majoritatea telescoapelor funcţionează colectând lumina emisă de stele sau reflectată de suprafaţa planetelor . Acestea se numesc telescoape optice . Ele folosesc o lentilă curbă sau o oglindă sferică sau parabolică pentru a colecta razele de lumină şi a le trimite spre o lentilă mică plasată în focar care face posibilă observarea obiectului . În cercetările astronomice se aşează lângă focar camere de luat vederi pentru a înregistra imaginile adunate de telescop . Lumina vizibilă adunată de telescop e descompusă în radiaţiile componente cu ajutorul unui spectroscop , în acest fel obţinându-se informaţii despre temperatura obiectului , mişcare , compoziţie chimică sau prezenţa unor câmpuri magnetice .
Multe telescoape sunt construite în observatoare astronomice în jurul Pamântului dar numai undele radio , lumina vizibilă şi radiaţia infraroşie pot penetra atmosfera Pământului şi pot ajunge la suprafaţa planetei . Pentru a depăşi această problemă au fost lansate în spaţiu telescoape care pot colecta unde din alte regiuni ale spectrului electromagnetic.
Read more
Relativ puternice, lentilele convexe sunt adesea folosite ca lupe.
Prima intenţie de mărire a unui obiect a apărut acum aproape 2000 de ani in urma . Vechile documente greceşti si romane descriu cum un vas de sticla umplut cu apa poate fi folosit pentru a mari obiecte .
Lentilele de sticla au apărut mult mai târziu si au fost folosite probabil prima data in anii 1000 de călugării care scriau manuscrise. După anii 1000, ochelarii cu lentile slabe au început sa fie folosiţi pentru a corecta hipermetropia. Dar numai prin anii 1400 s-a descoperit tehnica fabricării ochelarilor cu lentile concave pentru a corecta miopia.
Read more
Plecând de la legile geometrice ale Reflexiei si a Refracţiei, au fost au fost inventate numeroase instrumente optice ( lupă, ochelari, microscop, telescop ) pentru a mari capacitatea de vedere a ochilui liber, cu alte cuvinte, pentru a-l ajuta să vada ceea ce este pre mare sau prea mic. Lentila convexă sau concavă este elementul de bază a tuturor acestor instrumente.Această bucată de sticlă sau de plastic , cu suprafeţele curbate, modifică traiectoria razelor de lumină care o traversează. Lentila redirecţionează razele de lumină venind de la un obiect, formând o imagine. Read more
Instrumentele optice au ajutat la intelegerea universului. Telescopul ne-a dezvaluit detalii ale corpurilor indepartate din spatiu, iar microscopul a dezlegat multe din misterele naturii, cum ar fi structura celulelor vii.
Ochii nostri sunt extrem de bine formati ca instrumente optice. Cand ne uitam la un obiect, un sistem de lentile din fata ochiului formeaza o imagine a obiectului pe retina – un tesut din spatele ochiului care contine in jur de 125 de milioane de celule luminoase senzitive. Lumina care cade pe retina impulsioneaza celulele pentru a trimite semnale electrice nervoase spre creier, iar aceasta ne da impresia vizualizarii obiectului.<!–more–>
Functionarea lentilelor
Sistemul de lentile al ochiului este alcatuit din lentile convexe cristaline, iar in fata acestora se afla o membrana transparenta numita cornee. Corneea are un rol important in focalizare. Ajustarea finala este facuta de lentile, forma lor fiind schimbata de un inel de muschi din jurul lor. Cand din cauza unor probleme cu acesti muschi ochiul nu mai poate realiza forma necesara, obiectul vizualizat este neclar.
O simpla lentila de ochelari impreuna cu sistemul de lentile al ochiului formeaza o combinatie care da posibilitatea ochiului sa focalizeze majoritatea obiectelor. Miopii poarta ochelari cu lentile concave (subtiri la mijloc) care ofera posibilitatea focalizarii obiectelor la distanta. Hipermetropii poarta lentile convexe (groase la mijloc) care permit vizualizarea clara a obiectelor din apropiere.
Lupa
Relativ puternice, lentilele convexe sunt adesea folosite ca lupe. Prima intentie de marire a unui obiect a aparut acum aproape 2000 de ani in urma. Vechile documente grecesti si romane descriu cum un vas rotund de sticla umplut cu apa poate fi folosit pentru a mari obiecte. Lentilele de sticla au aparut mult mai tarziu si au fost folosite probabil prima data in anii 1000 de calugarii care scriau manuscrise. Dupa anii 1200 , ochelarii cu lentile slabe au inceput sa fie folositi pentru a corecta hipermetropia. Dar numai prin anii 1400 s-a descoperit tehnica fabricarii ochelarilor cu lentile concave pentru a corecta miopia.
Telescopul
Cand lupele au ajuns la indemana oricui s-a incercat sa se foloseasca cate doua lupe, una peste alta, pentru a obtine o marire mai mare. In timp ce se experimenta acest lucru, cineva a descoperit ca o distanta corespunzatoare intre lentile pot determina imagini marite ale obiectelor de la distanta. Un asemenea aranjament de lentile a pus baza primului telescop. Inventia telescopului se datoreaza filozofului englez Roger Bacon, care a trait in anii 1200. Dar este posibil ca aceasta inventie sa fi fost facuta mai devreme de oameni de stiinta arabi.
Refractorul lui Galileo
Un telescop constrit in 1608 de opticianul olandez Hans Lippershey a atras atentia omului de stiinta italian Galileo, care a realizat cat de util ar fi acesta in astronomie. Galileo a imbunatatit rapid modelul lui Lippershey si a inceput sa construiasca o serie din ce in ce mai mai buna de telescoape. Cu ele, el a facut o serie de descoperiri, incluzand muntii si vaile de pe luna si patru din lunile lui Jupiter.
Dupa ce descoperirea lui Galileo a aratat cat de important este telescopul, modelul folosit de el a devenit cunoscut ca fiind telescopul lui Galileo. Lentilele lui convexe adunau lumina de la obiecte, facandu-le astfel vizibile. Iar lumina concava a ocheanului inclina razele de lumina incat forma o imagine marita si verticala. Lentilele erau montate in tuburi, una alunecand in cealalta. Aceasta a permis ca separarea dintre lentile sa poata fi ajustata pentru focalizarea imaginii. Acest tip de telescop sta la baza binoclului modern.
Reflectorul lui Newton
Una din problemele telescopului refractar era ca din cauza unui defect de lentila numit aberatie cromatica, se producea o margine colorata nedorita in jurul imaginii. Ca sa elimine aceasta problema omul de stiinta englez Isaac Newton a proiectat un telescop reflectiv, in 1660. In locul lentilei obiective a folosit o lentila concava care colecta lumina si forma o imagine care nu mai avea acea margine colorata nedorita. O oglinda plata reflecta lumina intr-o lentila convexa aflata in ochean si montata pe latura tubului principal. Acest tip de telescop este cunoscut ca telescopul lui Newton si este folosit de astronomii amatori.
Microscopul
Lupa este adeseori numita microscop simplu, pentru ca este utila in observarea obiectelor mici. Pentru o marire accentuata cu un minimum de deformare a imaginii este folosit un sistem de doua sau mai multe lentile. Un astfel de dispozitiv este numit microscop compus.
Cel mai simplu microscop compus contine doua lentile convexe. Imaginea marita de lentilele obiective este marita mai departe de lentilele ocheanului. Ca si la telescopul astronomic, imaginea este rasturnata, dar acest lucru nu este important la vizualizarea unor monstre minuscule. Multe microscoape compuse au o gama de lentile obiective de diferite puteri.
Fotografia
La inceputurile fotografiei, expunera unei fotografii dura aproximativ o zi. Noua tehnologie a devenit populara atunci cand materialele fotosensibile imbunatatite au permis realizarea instantaneelor.
Cand se face o fotografie, o lentila proiecteaza o imagine a scenei pe o suprafata care este invelita intr-o substanta chimica fotosensibila. Lumina provoaca schimbari in materialul sensibil, iar modelul acestora este transferat intr-o imagine vizibila prin prelucrarea chimica.
Inginerul francez Nicephore Niepce a facut prima fotografie in 1826. A durat aproximativ opt ore ca sa inregistreze o scena in aer liber pe placa fotosensibila. Niepce a murit in 1833, inainte sa-si fi perfectionat procedeul, care utiliza bitumul ca material fotosensibil. Partenerul sau, Louis Daguerre, a continuat sa experimenteze si, in ianuarie 1839, si-a dezvaluit procedeul de tip Daguerre. Initial acesta utiliza placi de argint invelite cu iodura de argint. Desi relativ insensibile dupa standardele moderne, aceste placi puteau sa inregistreze o imagine in doar 15-30 de minute.
Inainte, asemenea tablouri ale unei scene tineau de domeniul artistilor, introducerea fotografiei practice insemna ca oricine putea realiza o imagine realista, astfel incat noua tehnica a atras foarte mult atentia. In sistemul lui Daguerre, placa expusa in aparatul de fotografiat era prelucrata chimic pentru a forma fotografia finala. De aceea, daca era nevoie de mai multe fotografii, trebuiau sa fie expuse mai multe placi in aparatul de fotografiat.
Acest neajuns urma sa fie curand inlaturat, cand englezul William Henry Fox Talbot a demonstrat primul proces negativ-pozitiv la mai putin de trei saptamani dupa dezvaluirea procesului de tip Daguerre.
Cea mai vehe fotografie ramasa a lui Fox Talbot dateaza din 1835 si prezinta un geam al casei sale din Wiltshire. Materialul sau fotosensibil a constat dintr-o bucata de hartie de scris invelita in clorura de argint, iar expunerea sa a durat circa 30 de minute.
